"Numarand
In gând
Cadenta picaturilor de ploaie,
Ce coboara din umbrele,
Din burlane
Si din cer
Cu puterea unui ser
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila
Si absenta...."
CEl mai mult ma enerveaza cand imi dau seama ce prostii vorbesc unoeri, fara sa vreau, ce banalitati.......... aaaaaaaaaaaaaaa... unoeri vorbesc fara mine. ar trebui sa tac mai mult...Propozitia "ar trebui sa tac mai mult" e complet sincera, de ce dracu suna asa de fabricata? I really mean it... nu degeaba am numit situ asta daily silence....
Ma simt mare si proasta.
Contrary to popular belief, a te simti mare e mai rau decat a te simti mic.
Cand te simti mare iti dai seama ca si prostia ta e mult mai mare decat credeai,si ca n-ai unde sa te ascunzi
"O echipă de muncitori din Piatra-Neamţ a dezgropat 40.000 de bancnote de 100 de lei, emise în 1966, plus două carnete CEC. În total, vreo 50 de Dacii. Acum stau şi mă gîndesc la omul ăla care i-a ascuns. Ce gînduri, cîte speranţe? "
Dilema
Te trezesti….10:13
iar ai ratat orele de mic dejun de la cantina….
Mergi la baie, te speli pe dinti, si refuzi sa crezi ca ceea ce vezi in oglinda, cu parul ravasit, cu mintea ravasita, esti tu.
Te plimbi pana la bilbioteca, ploua marunt, si iti vine sa urli insa ti-e frica sa nu fie unul din visele acelea in care incerci sa ulri dar nu poti deschide gura, si totul devine si mai dureros. Ochelarii se umplu de picaturi mici de apa… si nimic nu te indeamna sa vrei sa-i stergi ca sa vezi…
Pasarele ciripesc si te intrebi ce dracu o fi atata de important ca nu mai termina…
Iti amintesti ca cineva ti-a spus “cel mai mare dusman al tau esti tu insuti..” In primul rand il corectezi in gand “tu insati…” si incerci sa nu te gandesti la faptul ca are dreptate.
“Pai de tine oricum nu poti scapa, mai bine ati face pace”…. iti spui incet, dar aproape concomitent “Pace?! Ai innebunit?!?… e imposibil.”
E amuzant cum dai vina pe tot ceea ce iti este extern, ca sa iti iei gandul de la propria vina. Incerci sa scapi de probleme creandu-ti astfel altele lafel de mari. De fapt, nu e amuzant. E trist, dar e genul de trist care trezeste un zambet intelegator. Pana la urma ajungi sa te miri de tine ca nu esti dependenta de nimic… nici de alcool nici de tigari… doar de gandul ca poti sa le vizitezi oricand ai chef.
Stii ca atunci cand se inchide biblioteca te vor da afara fara nici un regret. De ce ar regreta? In fine, oricum au atitudinea ca prea multi prosti le polueaza filele albe ale cartilor cu ochii lor. Dreptul iluzoriu la cunoastere….
Ajungi in camera. Ia uite! 20:34… ai ratat si cina… ei, mare lucru… ia o guma Wirgley’s Spearmint din geanta si gandeste-te la altceva… la altcineva cu cine sa faci pace, cu tine oricum nu se poate…
Maine am examen. Ar trebui sa invat.
Ma uit pe geam, pe acoperisul din fata camerei mele stau doi porumbei, la o distanta de vreo un metru, si se tot uita unul la altul, si eu la ei.
Niciodata nu mai am film in aparat atunci cand ar trebui.
Si Nietzsche asta s-a prostit cu trecerea anilor....
Noi astia care gandim "lafel", de ce ne atat de greu sa ne gasim unii pe altii ?!
Prea putini oameni sunt cu adevarat sinceri, din frica de a nu fi loviti, altfel nu imi explic de ce toata lumea se ascunde in spatele unor masti de nepasare.
Ma simt un om fara sens si nu-mi pare rau ca n-am nici un sens. Si de ce mi-ar parea rau, cand de haosul meu nu se poate alege decat haosul? In mine nu exista nici o vointa inspre forma, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este in dorinta mea de zbor o fuga de existenta? Si n-as fugi in acest zbor cu toata existenta, cu tot ce e fiinta? Simt in mine atata fluiditate, incat ma mir cum de nu ma topesc si nu curg. As vrea ca fiinta mea sa se transforme intr-un fluviu cu ape tulburi si navalnice care sa poarte numele meu si care sa curga ca o amenintare apocaliptica. Oare va stinge aceasta apa focul din mine si focul din mine va evapora acesta apa? In mine sunt numai aburi si scantei, inundatii de foc si incendii de apa.
[...]
eu si Anuc si Lexa si Marta si Gerg stam la Soco pe hol si nu asteptam pe nimeni
pe canapeaua lentă si rosie veneram linistea gravitatia nu priveam nicăieri
aveam o grijă deosebită de pufuletii pe care-i băgau în noi
niste degete venite din aer
îmi pare rău că n-am nici o problemă nici o teavă în ceafă la maximum nici o scăpare
pusă deoparte la ciorap în zare
că inevitabil trebuie să fim atrasi unii de altii
că în joc e siguranta sufletelor celor mai dragi
îmi pare rău că nu stiu nimic pe de rost
mi-e cunoscut de undeva chipul vostru si-mi scapă detalii îngrozitoare
că ceva se întâmplă pe 14 si nu pe 13
îmi pare rău că mă duc putin în balcon că mă ridic în picioare
că mă elimin cel mai repede din organismul tău
[...]
că stai atât de linistit desi stii că-n curând ne vom confunda unii cu altii
că nu poti să-mi spui mă bucur pentru tine dragule
că-n agitatia lumii îti pare-atât de rău că nu ne-am cunoscut mai bine
că arborele genealogic al lucrurilor are crengi lipsă de când am dormit prima oară-mpreună fără să stim
si-ti pare rău că nu e atât de usor să-ti spun noapte bună
că am venit mai degrabă aici ca să îngrop ceva decât să dorm linistit
că mă-nvelesc cu tine de frig si nu din iubire oprind aici ideea ta despre simturi
Inca nu am terminat eseul pt ieri. Cand citesc articole pt eseuri sunt atenta mai mult la lucrurile care nu imi folosesc la eseu, dar imi plac. Unul dintre ele descrie perfect ceea ce fac: a-void-dance, a dance around the void. (Charles Bernheimer - Kafka's metatextual parable)