dimineţi fericite

Aşa s-ar numi, cred ca asta le descrie cel mai bine (Cu riscul de a suna sentimental).

Atunci când te trezeşti şi eşti gol sau aproape gol sau de fapt nici nu contează dacă porţi ceva pijamalos sau nu, dar dacă nu, e mai bine, pentru că simţi prin toţi porii, eşti sub plapumă şi e cald şi pernele sunt moi şi încă înainte de a putea deschide ochii, te întinzi după persoana de lângă tine şi o îmbrăţişezi. Şi stai aşa mult timp, între căldură, piele, perne şi păr. La un moment dat, unul dintre voi începe să spună ceva destul de monosilabic, şi câte un ochi începe să se deschidă. Uiţi rapid şi ultimul vis, uneori rămai poate cu o ultimă imagine clară, sau cu o idee. Pe urmă te chinui un pic sa deschizi amandoi ochii. Îmbrăţisarea se mai mută de pe o parte pe alta, o mână scoate părul lung din ochi, şi apare gândul de cafea. Cafea. Singurul lucru care poate determina ridicarea din spaţiul acela ireal de plăcut. Tragi perdelele şi lumina invadeaza camera. Dacă plouă mohorât şi totul e gri (ceea ce se intampla destul de des în nordul europei) te bagi înapoi în pat şi mai stai o vreme. Cele mai fericite sunt dimineţile ploioase de sfârşit de săptmână.