Inca sapte zile de job plictisitor, bine-platit, care mi-a dat stabilitate ziua, cosmare noaptea si care, per total, m-a tinut in rand cu lumea.

Era o poezie de Teofil Stanciu:
"ma iau cu mainile
de ceafa
de ganduri
si de suflet
(am incercat de sireturi, da'
nu tine)
si ma ridic
sau ma imping
inca un zambet,
inca o etapa
sa tin pasul cu istoria
in timp ce mi se indruga
marsul nuptial
de catre padurea de verzi si uscate.

"Sa fii si tu in rand cu lumea!"
mi s-a spus de-ndata
ce am priceput ca lumea-i ca o linie.
De atunci tot caut
randul esential
pe care sa ma asez."