"umblam tătă ziua miercuri, de dimineaţa prin ploie şi apoi prin sore. Fusesem pe la mulţi sculptori şi numai sărăcie am întâlnit. Rezemat pe o fereastră văd pe Costache într-o oglindă ce este atârnată de giurgiuvea. Era palid, trist şi abărur. Sfios l-am întrebat: Ce ţi-e ţie, mă Costache. El cu o privire dulce, ducle ce nu poate nimeni descrie, să uită lin şi mult în ochi mei şi drep respuns două şiroae de lacrimi au început ai curge."

Brâncuşi - însemnări şi corespondenţă românească