„Pana relativ recent, teologii catolici s-au intrebat daca i se poate recunoaste femeii un suflet si Augustin insusi se pare c-a declarat ‚mulier facta non est ad imaginem Dei’, […] baga la ghiozdan si afla ca prin 1555 inca se mai intrebau popii in sinea lor daca femeile ar fi sau n-ar fi adevarate fiinte umane, ca te pomenesti c-or apartine altei specii, sarim acuma peste cateva pagini si ajungem la pasajul despre Otto Weininger care m-a rupt in doua, trei daca nu cumva patru fragmente incongruente, mai ales acolo unde se subliniaza ca atat memoria cat si logica au o valoare etica normativa, pentru ca exprima rezistenta fiintei, stradania ei de a sta dreapta, identica siesi, stradania de a se reafirma in fluxul fenomenelor interne si externe, cum ar veni Weininger zice ca in femeie nu exista nici memorie, nici logica, nici etica – ea nu cunoaste nici un imperativ logic, nici un imperativ etic, cu atat mai putin determinarea si rigoarea purei functii instinctuale a judecatii, care prezinta un caracter evident masculin! Si dup-aia tot el iese la inaintare cu niste precizari de ultima ora, cum ca adica n-ar fi vorba aici de memoria „vitala”, legata de subconstient, durata sau flux al experientei traite, ci de memoria organizata si dominata de partea intelectuala a propriei fiinte - ei bine, fix acest al doilea tip de memorie ii lipseste femeii, datorita naturii sale „fluide” si lunatice, vrei sa-ti citesc mai departe? Poate asa sa intelegi dracului odata ca la nevoie femeia se foloseste fara probleme de logica curenta, cu o indiscutabila abilitate, desi nu frontal, ci polemic si evaziv, ca intr-o lupta de gherila, intr-un mod foarte apropiat de sofistica. Ii lipseste de asemenea cu desavarsire logica inteleasa ca expresia unei iubiri pentru adevarul pur si pentru coerenta interioara, care duce la un stil riguros si impersonal de gandire, un fel de imperativ launtric, propriu barbatilor, de fapt nu tuturor, ci doar barbatului absolut, face Evola o distinctie mai in fata si explica el acolo cum e cu femeia absoluta si cu barbatul absolut….”

Ioana Bradea - Bagau