Ar trebui sa ma intorc mult in urma. Nu stiu in ce punct anume m-am ratacit printre sensuri. Sensurile sunt bile nenumerotate, levitand in masina cu aer a Loteriei Nationale.
Mereu ramane cate ceva de reportat.
Si-atunci mi-am baut drojdiile zilelor cu prieteni bizari [Ira, Yana...] care pareau cand ca sunt, cand ca dispar in ceata lactica, in aburi moi de alcool, mi-am fumat noptile infasurate in foi sfarimicioase de canepa, ... Doar ca sa pot fugi de mine. Sa pot sa fug si sa ma duc, sa ma tot duc, orb, nestiut. Dar peste tot dadeam iarasi si iarasi de mine, dadeam mereu peste aceeasi luciditate grasa, aceleasi ruperi de lumina, scarba nedeslusita, intre sudoare si flegma, acelasi sange mirosind a fier. Al meu.
Aceeasi dorinta nebuna de altceva. De altceva. Alt ceva.
[Rasuflare.]
Acum, nu le mai inteleg rostul. Imi juram mie si crucilor intalnite in cale si lumii si seninului ca astfel voi gasi fericirea pe care mi-am promis-o, aici, in alte parti, sau in nici o parte, nu mai are importanta. Sau macar o dara subtire de liniste, sau macar o o umbra sub care sa ma culc. Cum nu intelegi cand ai nevoie doar de-atat?

Cristian Neagoe - in camera mariei gaseai